Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Iași au intervenit la peste 250 de evenimente în doar trei zile, în perioada 27–29 martie 2026, majoritatea sesizate prin 112, în cadrul unor acțiuni menite să mențină ordinea și siguranța publică.AdsPotrivit datelor oficiale, la nivelul județului Iași au fost organizate 19 acțiuni și s-a intervenit la 283 de evenimente, dintre care 252 au fost sesizate prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. Activitățile desfășurate de polițiști au avut ca scop prevenirea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță în comunitate.În urma acțiunilor, oamenii legii au aplicat 985 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 615.654 de lei. De asemenea, au fost constatate 62 de infracțiuni, pentru care au fost demarate cercetări conform legii.Un accent important a fost pus și pe siguranța rutieră. Polițiștii rutieri au desfășurat controale pentru prevenirea accidentelor și pentru depistarea conducătorilor auto care pun în pericol traficul. În acest context, 73 de șoferi au fost scoși din trafic, fiind considerați un risc pentru ceilalți participanți, iar dreptul acestora de a conduce a fost suspendat.Totodată, 59 de autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic au fost oprite din circulație. Certificatele de înmatriculare ale acestora au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.
Peste 250 de intervenții ale polițiștilor în doar trei zile, în județul Iași: aproape 1.000 de sancțiuni aplicate
26
