Descoperirea unui rezervor de apă dulce în largul Massachusettsului
O expediție desfășurată în largul coastei statului Massachusetts a confirmat existența unui bazin de apă dulce sub fundul mării. Cercetătorii încep acum să clarifice modul în care acest rezervor s-a format, conform rapoartelor de specialitate. Se estimează că acest rezervor imens de apă dulce, care ar putea să asigure necesarul unui oraș de dimensiunea New York-ului timp de aproximativ 800 de ani, s-a constituit în timpul ultimei ere glaciare, perioadă în care zona era acoperită de ghețari.
Localizarea rezervorului subacvatic
Analizele preliminare indică faptul că rezervorul se află sub fundul mării, având o întindere care se extinde de la New Jersey până în nordul Maine-ului. Cercetătorii sugerează că s-a format în condiții extrem de reci acum aproximativ 20.000 de ani, fiind parțial influențat de straturile groase de gheață. De asemenea, în vara anului trecut, o echipă de cercetători a început o expediție menită să verifice vechile rapoarte din anii 1960 și 1970 despre apa dulce sub fundul mării. „A fost un proiect ambițios, un vis de-o viață,” a declarat Brandon Dugan, co-șeful expediției și profesor de geofizică la Colorado School of Mines.
Detalii despre expediția de cercetare
Călătoria, cunoscută sub numele de Expedition 501, a durat trei luni și a permis extragerea a 13.200 de galoane (aproximativ 50.000 de litri) de apă din trei locații diferite în apropierea insulelor Nantucket și Martha’s Vineyard. Rezultatele colectate până în prezent nu sunt definitive, dar indică faptul că rezervorul ar putea fi mai extins sub pământ decât se credea anterior.
Cauzele formării rezervorului
Dugan și echipa sa au formulat teorii despre originea rezervorului, bazându-se pe analize preliminare cu radiocarbon, gaze nobile și izotopi. Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS) a anunțat pentru prima dată despre existența apei dulci sub fundul mării acum 60 de ani, în timpul unor evaluări de resurse minerale offshore între Florida și Maine. Dugan menționează că, în anii ’80, erau deja formulate teorii despre cum ar fi putut apă dulce să se găsească în acea zonă, dar subiectul a fost neglijat o vreme.
Reîntoarcerea la vechile înregistrări
În 2003, Dugan și Mark Person, profesor de hidrologie la Institutul de Minerit și Tehnologie din New Mexico, au reluat aceste înregistrări și au formulat trei posibile ipoteze pentru originea apei dulci sub ocean. O explicație ar fi că, în perioadele de scădere a nivelului mării, precipitațiile se infiltrează în sol, iar odată cu creșterea nivelului apei, apa dulce rămâne închisă în sedimentele subiacente.
Posibilele scenarii de formare a rezervorului
O a doua ipoteză consideră că munții de aproape ocean pot îndrepta apa de ploaie direct în fundul mării din puncte mai înalte, iar a treia ipoteză leagă formarea rezervorului de expansiunea calotelor de gheață, care provoacă scăderea nivelului mării. Odată ce gheața se topește, apa se acumulează la baza acesteia, iar greutatea calotei împinge apa în straturile de sol, unde aceasta rămâne blocată.
Progresele cercetării
După mai bine de două decenii de studii, oamenii de știință sunt aproape să obțină un răspuns clar, datele preliminare sugerând că majoritatea apei dulci provine din ghețari, formându-se în ultima eră glacială. Dugan menționează că, deși nu există munți semnificativi de-a lungul coastei Noii Anglii, este posibil ca precipitațiile să fi contribuit și ele la apa glaciară.
Detalii ale expediției și analiza apei
Expediția 501 a adunat probe de apă din locații situate la 20-30 de mile (30-50 de kilometri) de țărmul Massachusettsului. Cercetătorii au forat până la adâncimi de 1.300 de picioare (400 de metri), suficient pentru a descoperi un strat de sedimente umede în apă dulce, situat deasupra unui strat de sedimente saline. Aceștia au reușit să extragă probe din mai multe zone situate în apropierea insulelor Martha’s Vineyard și Nantucket.
Analiza salinității apelor dulci
Măsurătorile salinității au relevat că prospețimea apei rezervorului scade pe măsură ce se îndepărtează de țărm, dar se menține cu mult sub salinitatea oceanelor. Proba cea mai apropiată de țărm a avut un conținut de sare de 1 parte la 1.000, limită acceptabilă pentru apa potabilă. De asemenea, la cele mai îndepărtate locații, cercetătorii au identificat concentrații de sare de 17-18 părți la 1.000.
Următorii pași în cercetare
Oamenii de știință continuă să examineze rezervorul în detaliu, inclusiv analize asupra microbilor, elementelor rare și spațiului poros al sedimentelor. Aceste informații sunt esențiale pentru estimarea dimensiunii rezervorului și determinarea vârstei sedimentelor, ajutând la elucidarea momentului formării acestuia. Rezultate mai precise privind originile și dezvoltarea rezervorului sunt așteptate în aproximativ o lună.
