Întrebarea despre realitate
Cu atât de multe întrebări fundamentale care au fost explorate de-a lungul istoriei, de la Platon până la Neo din Matrix, persista o frământare importantă: cât de reală este realitatea în care ne trăim viața? Un punct de vedere modern asupra acestei dileme este ipoteza simulării, formulată în 2003 de filosoful de la Oxford Nick Bostrom.
Ipoteza simulării
Propoziția este provocatoare: „Universul” pe care îl cunoaștem ar putea fi o simulare extrem de detaliată, creată de o inteligență mult mai avansată. Însă între aceste considerații și știința care poate fi verificată există o prăpastie semnificativă, pe care trebuie să o traversăm cu dovezi solide.
Rolul gravitației
Melvin Vopson, fizician la Universitatea din Portsmouth, este un specialist care lucrează pentru a construi o bază empirică pentru a testa ipoteza simulării. În cea mai recentă lucrare publicată în AIP Advances, Vopson propune un concept surprinzător despre gravitație, sugerând că aceasta ar putea reduce entropia informațională, impunând o ordine computațională într-un mediu altfel dezordonat.
Înțelegerea entropiei
Entropia, un concept fundamental în știința fizică, măsoară dezordinea dintr-un sistem izolat. Imaginea este simplă: o cameră întreținută are entropie mică, însă, în lipsa unei îngrijiri, aceasta devine dezorganizată, iar entropia crește. Vopson extinde conceptul de entropie la informație, dar într-un sens invers.
Informația ca entitate măsurabilă
Atunci când analizăm o porțiune de spațiu care conține obiecte, proprietățile acestora (precum pozițiile și vitezele) pot fi descrise prin informație, care, la rândul său, are o entropie specifică. Conform studiului său, informația deține o masă extrem de mică, dar suficientă pentru a fi, teoretic, măsurabilă.
Interacțiunea gravitației cu informația
Vopson susține că gravitația, prin tendința sa de a aduna obiectele, ar putea reduce entropia informațională, conducând astfel la o mai mare ordine în sistem. Dacă această teorie se dovedește adevărată, implicațiile ar fi profunde. Ar putea deschide noi direcții de cercetare în cosmologie, având legătură cu concepte precum energia întunecată sau gravitația cuantică.
Surprizele descoperirii
Vopson admite că nu s-a așteptat la o astfel de evoluție a cercetării când a început să exploreze aceste subiecte. Formația sa se concentrează pe fizica materiei condensate și pe tehnologiile de stocare digitală. De asemenea, a lucrat în cercetare pentru o companie de stocare a datelor, unde s-a axat pe eficiența memoriilor digitale.
Ideea echivalenței
În 2019, inspirat de teoria informației a lui Claude Shannon, Vopson a propus un principiu pe care îl denumește echivalența masă–energie–informație. A formulat ulterior „A doua lege a infodinamicii”, o afirmație audace, care sugerează că entropia informației tinde să scadă, având astfel nevoie de mai puțină putere de calcul și mai puțin spațiu de stocare.
Cercetare continuă
De atunci, Vopson cercetează sistematic condiții în care acest tipar se repetă. Acest proces l-a condus inevitabil către ipoteza simulării. În 2022, a analizat date referitoare la mutațiile virusului SARS-CoV-2 și a observat că, pe măsură ce virusul evolua, entropia informației părea să scadă.
Teorii strâns legate
Conform raționamentului său, dacă Universul ar fi o simulare avansată, ar optimiza și comprima datele pentru a reduce complexitatea. Scăderea entropiei în secvențele genetice ar putea fi astfel un indiciu al unei asemenea optimizări. Ideile lui Vopson se inspiră din teoria informației lui Shannon și din legătura între termodinamică și informație propusă de Rolf Landauer.
Gravitația ca fenomen emergent
În lucrarea recentă, Vopson aplică conceptele discutate la ceea ce el numește „gravitație entropică”, o idee introdusă de Erik Verlinde în 2011. Aceasta sugerează că gravitația nu este o forță fundamentală, ci mai degrabă un fenomen emergent, generat de procesele fundamentale. Vopson conștientizează că se află într-un teritoriu delicat și discutabil.
Acceptarea criticii
Vopson recunoaște deschis că multe dintre lucrările sale sunt formulate sub semnul întrebării. El subliniază că ipoteza simulării rămâne o teorie provizorie. Deși a experimentat surprinzător de puține critici, se declară deschis la acestea. Scopul său este să împingă limitele cunoașterii, indiferent în ce direcție se va îndrepta această căutare.
