Grav accidentat în timpul meciului amical dintre Tottenham şi Newcastle, disputat duminică în Coreea de Sud (1-1), James Maddison a suferit o ruptură de ligament încrucişat la genunchiul drept, a anunţat clubul londonez.„Putem confirma că James Maddison va fi supus unei intervenţii chirurgicale pentru o ruptură a ligamentului încrucişat al genunchiului drept. Operaţia va avea loc în următoarele zile, iar ulterior James va începe reabilitarea cu echipa noastră medicală. Întreaga echipă îi urează lui James o recuperare rapidă şi completă. Îl vom susţine în fiecare etapă a parcursului său.”, se precizează în comunicat, potrivit news.ro.După un duel cu Anthony Elanga (minutul 83), mijlocaşul în vârstă de 28 de ani s-a prăbuşit la pământ, zvârcolindu-se de durere timp de câteva minute. Jucătorii ambelor echipe, şocaţi de scenă, au venit să vadă ce se întâmplă cu el înainte ca acesta să fie evacuat în lacrimi pe o targă.Autor a 12 goluri în 45 de apariţii cu Spurs în sezonul trecut, englezul tocmai se recuperase după o accidentare la acelaşi genunchi, care îl împiedicase să joace în finala Ligii Europa.Este, de asemenea, o lovitură dură pentru Tottenham, care va înfrunta Paris Saint-Germain în Supercupa Europei, pe 13 august, la Bluenergy Stadium din Udine (Italia).
Clubul londonez, care tocmai şi-a luat rămas bun de la atacantul şi căpitanul său istoric Heung-Min Son, va trebui să se descurce fără mijlocaşul său ofensiv pentru o bună parte a sezonului viitor.