Electroputere VFU Pașcani a construit primul tren automotor integral românesc după aproape un secol. Ultimele trenuri românești au fost construite de Malaxa în urmă cu 90 de ani, titrează bzi.ro.Ads.Electroputere VFU Pașcani a proiectat și construit trenul Leon, Diesel, care corespunde standardelor europene. Compania din Pașcani face parte din Grampet Group, deținută de afaceristul Gruia Stoica. Acesta a investit peste 30 de milioane de euro în fabrica de la Pașcani, iar în viitorul apropiat va scoate primele modele Leon pe piață.Trenul automotor a fost construit la PașcaniTrenul Leon a fost văzut la teste pe liniile din Pașcani, și în următoarele săptămâni urmează să fie lansat oficial. Denumirea de Leon a fost dată de către Gruia Stoica, având legătură cu familia sa. Acesta este compus din 3 vagoane și are o capacitate de 155 de locuri pe scaune și este destinat transportului de călători pe distanțe medii. Astfel, acesta ar trebui să fie folosit doar regional, pe distanțe de maximum 300 de km. În anul 2025, Electroputere Pașcani a mai scos un model la probe, ce urma să fie scos în anul 2021 la vânzare, însă acest lucru nu s-a mai concretizat. Deja, acest model are peste 30.000 de teste și este certificat CE, astfel, poate circula pe liniile feroviare din toată Europa. Constructorul a ales modelul Diesel, deoarece mare parte din rețeaua feroviară din România nu este electrificată. Designul interior și exterior al vehiculului este diferit de modelele care circulă acum în România, fiind mai modern. Tracțiunea este făcută de către două Power-Pack-uri MTU de câte 390 kW fiecare, care să respecte normele de poluare impuse. Garnitura ar putea circula cu o viteză de până la 120 de km pe oră.Continuarea știrei pe BZI.ro
Electroputere Pașcani a construit primul tren automotor din România după 90 de ani! Vehiculul a fost scos în probe pe calea ferată
94
