Proiectul de amenajare a Lacului Peștișoru a trecut cu succes de etapa de evaluare tehnico-financiară la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est (ADR N-E). Anunțul a fost făcut de Alexandru Dandu, administratorul public al Primăriei Pașcani, care a confirmat obținerea punctajului necesar pentru a avansa în etapa următoare.Ads„Am obținut punctajul necesar trecerii în etapa următoare. Așteptăm acum, până pe data de 29 august, aceea este data finală de înscriere pentru toate municipiile, ulterior să vedem alocarea financiară în care putem obține până la șapte milioane de euro,” a declarat Dandu.În altă ordine de idei, municipalitatea a obținut 71 de puncte din cele 100 posibile, depășind pragul minim de 60 de puncte necesar pentru eligibilitate. Inițial, înainte de apariția Ghidului de finanțare, Primăria spera să obțină aproximativ 94 de puncte în urma unei auto-evaluări făcute. Depunctările au survenit pe anumite segmente ale proiectului, cum ar fi lipsa pistelor pentru bicicliști sau alte aspecte tehnice.Cu toate acestea, trecerea de această etapă crucială reprezintă un pas major înainte pentru transformarea Lacului Peștișoru, aflat de câțiva ani în paragină, într-un punct de atracție modern și un spațiu de recreere valoros pentru locuitorii din Pașcani. Dacă se va obține finanțarea de 7 milioane de euro va fi necesar să se aloce bani și de la bugetul local pentru co-finanțare.
Proiectul de amenajare a Lacului Peștișoru – Pașcani a trecut de evaluarea cheie. Pași spre finanțarea de 7 milioane de euro!
51
