Dacă dorim să decodificăm lumea în care ne îndreptăm, cred că merită să ne aplecăm serios asupra textului lui Hellvig, cel mai perseverent director civil al SRI după revoluție. Nu admir scrierile grandilocvente în care diverși magnatii actuali încearcă să pară intelectuali de anvergură, dar pentru mine Eduard Hellvig nu face parte din acest grup. Având în vedere aceste aspecte, am studiat cu rigurozitate analiza, încercând să descopăr elementele cardinale înglobate de autor. Articolul începe cu prezentarea problemelor critice ale democrațiilor liberale – stabilitatea societății.
Polarizarea și reperele derivate din noțiunea de „minorități majoritare” contribuie la atacul asupra rezilienței Occidentului. Societățile deschise au tendința de a se eroda la suprafață, sub privirile tuturor, în timp ce societățile închise se erodează din interior, ascunse de ochii lumii, acumulând frustrări sociale nedeversate în domeniul public. Este evident că rezistența primului grup este infinit mai mare deoarece frustrările adunate se descarcă periodic, în timp ce în statele iliberale acestea se acumulează neîncetat până când explodează zgomotos în fața tuturor. Capcana în care cad majoritatea liderilor autocrati astăzi este să considere democrațiile liberale ca fiind eșuate doar din perspectiva polarizării agresive existente în societate. Faptul că Occidentul își permite să mențină scena publică deschisă pentru confruntări între diverse viziuni este doar un indiciu al maturității democratice și nu un semn de slăbiciune. Hellvig consideră că România poate servi drept exemplu pentru statele aflate la începutul tranzitiei, deoarece am reușit să încheiem cu succes această perioadă dificilă a istoriei.
Drumul de urmat, în opinia sa, este combinarea dintre reperele liberale occidentale și cele naționale, deoarece democrația oferă această oportunitate de adaptare la specificul cultural al fiecăruia. Istoria ne-a învățat că simpla replicare a instituțiilor democrației liberale nu garantează succesul, existând o mulțime de state care au eșuat în acest sens. Lumea în care am pătruns este separată vizibil de un ZID care va diviza cele două blocuri pentru următoarele decenii. Occidentul se va confrunta economic și militar cu statele autocrate, iar Europa de Est este astăzi o zonă de intersectie între cele două plăci tectonice. Fiecare țară își va alege blocul favorit, din fericire pentru noi România aderând cu succes, de ceva timp, la blocul occidental, fără a ne despărți de specificul național ca alții.
Grava eroare a Occidentului a fost să ignore semnalul de alarmă al lui Fukuyama de la sfârșitul volumului „Sfârșitul istoriei și ultimul om” pe care l-am dezvăluit în textul de pe Verdict App – „Demnitatea și omul”. Colapsul sistemului social marxist a lăsat Occidentul fără un „inamic vizibil”, ceea ce ne-a îndemnat spre lenevie și o formă de aroganță superioară. America nu a reușit să profite inteligent de fereastra de oportunitate în care și-a impus unilaterlismul global. Erorile evidente din ultimii 20 de ani, în zone precum Africa sau Orientul Mijlociu, au dat glas unor lideri autocrati, doar că prăpastia dintre critică și soluție este foarte mare, dovada vie fiind reprezentată de societățile conduse de ei.
În plus, Occidentul este erodat vizibil de vocea nemulțumită a celor „lăsați în urmă” din societate. Brexitul și alegerea lui Trump nu sunt decât exemple concrete ale acestei frustrări sociale acumulate. Până în acest moment nu a fost găsit un antidot din simplul motiv că liderii vestici nu înțeleg cauza problemei. Factorul esențial este natura umană, mai precis faptul că indivizii raționează în valori relative, nu absolute. Explic!
Studiile comportamentale efectuate de economiști renumiți arată că indivizii preferă să câștige 50.000 de euro anual dacă restul câștigă 25.000, decât să câștige 100.000 euro anual în timp ce restul câștigă 250.000.
Cu alte cuvinte, succesul și prestigiul social contează mai mult decât valoarea absolută a venitului. Acest reper ciudat înrădăcinat în natura umană a fost exacerbat de ultimii 30 de ani ai neoliberalismului individualist. Astăzi, majoritatea din Occident trăiește mult mai bine decât acum 30 de ani, lucru subliniat și de Hans Rosling în Factfulness, doar că acest lucru nu contează. Sentimentul de frustrare vine din faptul că restul lumii s-a dezvoltat și occidentalii nu mai sunt singurii cu bani. Ne doboară mental etalonul comparației, chiar dacă veniturile absolute câștigate sunt mai mari. Aceasta este cauza principală a nemulțumirii sociale pregnante din Occident, despre care niciun lider nu vorbește și nu este conștient.Hellvig, ca orice om inteligent extrem de informat, știe că lumea din următoarele decenii se va împărți în două blocuri combatante. Mai mult decât atât, România și-a ales o cale proprie, în care Occidentul este un partener fără drept de veto. Interesele naționale primează pentru că la sfârșitul zilei doar România contează, în timp ce finalizarea cu succes a tranzitiei ne-a conferit acest drept:
„Pentru prima oară în mult timp, Europa de Est nu este doar o sursă de conflicte, dispute și provocări, ci și mediul care promovează semnele unei noi ere. Astăzi, mai multe dintre aceste țări și-au finalizat tranziția și sunt capabile să demonstreze noi capacități – printre ele România și Polonia”.
Conceptul de sat global a fost unul utopic și aspirațional, deoarece istoria ne-a demonstrat fără echivoc „că civilizații distincte au coexistat, cu grade variabile de toleranță și dezvoltare”. Pandemia și războiul ne-au subliniat imposibilitatea întoarcerii la dinamica globală anterioară, iar România este conștientă de acest lucru. Prosperitatea și dezvoltarea națională sunt țintele pe care trebuie să le atingem în timp ce Occidentul dezbate teme polarizante, precum inteligența artificială sau schimbările climatice.
Hellvig subliniază cu tărie că „Țările europene cu puternice tradiții democratice la nivelul UE au fost întotdeauna modele de democrație funcțională. Dar acum are loc o schimbare, și apar noi oportunități; regiunea poate crea propriul său motor de dezvoltare proactivă. Acest rol poate fi asumat de România și Polonia”.
În același timp, relația cu Ungaria trebuie tratată cu inteligență și maturitate, deviațiile suveraniste neavând loc la masa băieților mari care negociază la un alt nivel. Cu alte cuvinte, Siemion se poate alătura Sandalei în caravana medicală din PNRR, unde să înceapă să își facă reciproc EKG.Blocul estic al Europei demonstrează că un nou model societal rezilient își face apariția, în care valorile naționale se îmbină cu trecutul comun tulbure. Acest tip de societate este mai rezistentă în absorbția șocurilor și amenințărilor care se vor ivi în era confruntării din jurul ZIDULUI, noul Război Rece al secolului XXI.
un comentariu de Dana Budeanu pentru Verdict App
