La Bârnova un scenariu de corupție și nepotism se desfășoară sub ochii cetățenilor, un scenariu în care primarul Mihai Balan și firma Tehnostell joacă rolurile principale. În Bârnova, un joc periculos de putere pe bani publici se desfășoară ascuns parțial sub mantia albă a zăpezii ce iarăși are să vină ca în fiecare an.
De trei ani în coace firma asta’i place
De trei ani, firma Tehnostell, responsabilă pentru deszăpezirea în Bârnova, pare să fie mai mult decât un simplu contractor. Legăturile dintre primarul Mihai Balan și această firmă se întind dincolo de contractele municipale, pătrunzând adânc în lumea afacerilor imobiliare. Împreună, ei construiesc blocuri pe un teren obținut în circumstanțe controversate de la familia Donici din Vișani.
Această colaborare între primar și Tehnostell ridică întrebări serioase despre conflictul de interese și etica în administrația publică. Blocul construit pe terenul primarului, situat periculos de aproape de stradă și de linia de înaltă tensiune, pare să ignore avizele și legislația în vigoare. Mai mult, lipsa locurilor de parcare și modul în care primarul a intrat în posesia terenului, printr-o schemă de punere în posesie și retrocedări, subliniază o posibilă corupție sistemică.
Cetățenii din zonă raportează că utilajele Tehnostell, în loc să fie pregătite pentru intervenții de deszăpezire, sunt folosite în interesul personal al primarului Mihai Balan. Aceste buldoexcavatoare, închiriate pentru sume exorbitante, sunt adesea parcate inutil în fața primăriei, în timp ce banii publici sunt risipiți.
În Martie, au făcut orice, dar numai dezăpezire nu!
Situația devine și mai revoltătoare când ne gândim la episodul din Martie 2023, când, în ciuda nevoii acute de deszăpezire, aceste utilaje nu au intervenit, contractul fiind încheiat. Cu toate acestea, banii au continuat să curgă către Tehnostell, o firmă apropiată de Balan. Primarul pare să fie pregătit să arunce din nou banii contribuabililor în „zăpadă”, propunând o suplimentare a bugetului pentru deszăpezire cu 250.000 lei, în condițiile în care anul trecut a nins doar o dată.
Această propunere nu este doar o sfidare a bunului simț, ci și o insultă la adresa cetățenilor care plătesc taxe și impozite, așteptându-se la un management eficient și transparent al resurselor lor. Este un exemplu clar de hoție pe față, un mod învechit de a sifona bani publici, în timp ce utilajele contractate stau inutil în fața primăriei.
Este timpul ca hoția și risipa să înceteze
Este timpul ca hoția și risipa să înceteze în comuna Bârnova. Această localitate nu este un SRL personal al primarului Mihai Balan. Este datoria fiecărui cetățean, fiecărui membru al comunității să se ridice împotriva acestor abuzuri. Prin vocile unite ale celor ce au putere de vot, se poate aduce schimbarea necesară. Bârnova merită mai mult decât să fie scena unui joc corupt de putere și bani. Este timpul să se spună ”destul” și să luptați pentru un viitor mai bun, mai curat și mai drept pentru Bârnova.
Update pentru Bârnoveni!
Stimați bârnoveni din sat Păun,
Ținând cont de condițiile atmosferice și starea drumului, autobuzul 202 nu va mai întoarce la stația City View.
Până la optimizarea condițiilor de trafic, traseul 202 va avea capătul în Centru Păun.
Vom reveni cu informații în timp util!
Ne pare rău pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere!
( Consiliul Județean Iași a fost anunțat, în calitate de administrator al drumului, cu privire la starea carosabilului ) Dar ce nu spune primăria, este că putea să intervină!